LUCEAFARUL, De Mihail Eminescu

Standard

Prezentarea generala a curentului

Introducere opera

Tema poemului este conditia omului de geniu, problematica preluata de Eminescu de la filosoful german Arthur Schopenhauer. Acesta realizeaza o distinctie intre omul de geniu si omul comun, dupa cum urmeaza: geniul este un indaptat social, altruist, rational, cu o minte attotcuprinzatoare si capabil sa-si depaseasca soarta, pe cand omul comun este adaptat la conditiile sociale, egoist, limitat, care se ghideaza pe baza instinctelor si a sentimentelor si e incapabil sa isi depaseasca propria conditie.

      Macrotema este sustinuta printr-o serie de teme subordonate: iubirea, incompatibilitatea dintre doua fiinte apartinand unor luni diferite, tema naturii, tema efemeritatii omului in raport cu eternitatea Universului.

      Teme secundare intregesc complexul de semnificatii al poemului: natura terestra si cosmica, iubirea in dubla ipostaza, pamanteana si implinita si cea intre doua entitati ce apartin unor lumi incompatibile, fragilitatea si efemeritatea conditiei umane, devenirea universala, calatoria la originile universului, in timp si spatiu cosmic. Fara a avea pretentia de a le enumera in totalitate, motivele specifice imaginarului eminescian tin, in cea mai mare parte, de estetica romantismului: aspiratia spre o stea sau luceafarul pun in lumina conditia omului de geniu care doreste sa cuprinda spiritual universul, visul favorizeaza accesul la un alt tip de realitate, ingerul si demonul se regasesc in metamorfozarile luceafarului in sacrificiul lui suprem de renuntare la conditia divina, fortuna labilis (soarta este schimbatoare : “Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte”)si vanitas vanitatum et omnia vanitas (desertaciunea desertaciunilor, totul e desertaciune) sunt repere ale existentei terestre, iar teiul, codrul protector, luna ca astru tutelar, izvorul compun natura salbatica pe fundalul careia se reface cuplul adamic in final. Tema Timpului ilustreaza ideea timpului filozofic bivalent: timpul individual: “Trecu o zi, trecura trei/ Si iarasi noaptea vine”, timpul universal: “Si cai de mii de ani treceau/ In tot atatea clipe”, conditia efemera a omului in relatie cu timpul si in antiteza cu eternitatea Universului: “Caci toti se nasc spre a muri/ [...]/ Iar tu, Hyperion ramai/ Oriunde ai apune”. Tema Spatiului este ilustrata de cele doua planuri spatiale: planul uman-terestru: “in vremea asta Catalin/ Viclean copil de casa; Ce imple cupele de vin/ Mesenilor la masa”, planul universal-cosmic: “Caci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaste,/ Si vremea-ncearca in zadar/ Din goluri a se naste.” Tema Cosmosuluieste reprezentata de axa luminii care strabate intreg poemul, definita printr-o foarte variata gama de motive romantice: luna, luceafarul, noaptea, cerul, stelele, haosul, geneza, zborul intergalactic: “O, vin, in parul tau balai/ S-anin cununi de stele,/ Pe-a mele ceruri sa rasai/ Mai mandra decat ele”. Tema naturii este sugestiva prin crearea celor doua formule artistice de pasteluri: pastelul cosmic: “Un cer de stele dedesubt/ Deasupra-i cer de stele-/ Parea un fulger ne-ntrerupt/ Ratacitor prin ele”, pastelul terestru: “Caci este sara-n asfintit/ Si noaptea o sa-nceapa;/ Rasare luna linistit/ Si tremurand din apa.” Tema iubiriieste chiar substanta ideatica a poemului, fiind ilustrata prin ideile specific eminesciene: idealul absolut de iubire, incompatibilitatea celor doua lumi, din care cauza cuplul nu se realizeaza, forta geniului de a face sacrificiul suprem pentru implinirea iubirii. Tema folcloruluieste evidenta prin sursa de inspiratie (basmul Popular), formulele specifice basmului, cuvinte si expresii ale limbajului popular si intreg tabloul al II-ea care ilustreaza o idila rustica. Tema filozofieieste dominanta in poemul “Luceafarul” prin cateva idei profund filozofice: conditia nefericita a omului de geniu intr-o lume meschina, ”Norocul va petrece,-/ Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemritor si rece.”, ideea genezei si stingerii Universului: “Nu e nimic si totusi e/ O sete care-l soarbe/ E un adanc asemene/ Uitarii celei oarbe.”, ideea timpului filozofic bivalent: individual si universal, ideea filozofica. Motivele utilizate sunt de factura romantica: teiul, motivul naturii, noptii, visul, metamorfoza, cosmosul/zborul cosmic, motivul timpului, metempsihoza, codrul, iubita blonda. Intalnim si motive mitologice preluate din sistemul de gandire al filozofilor greci Platon si Aristotel, din “Poemele Vedelor” apartinand filozofiei indiene si din mitologia crestina, mai ales notiunea de “pacat originar” si viziunea cosmogoniei crestine si a apocalipsei. Poemul “Luceafarul” este cea mai inalta expresie a poeziei romanesti deoarece ea reuneste “aproape toate motivele, toate ideile fundamentale, toate categoriile lirice si toate mijloacele lui Eminescu, poemul fiind intr-un fel si testamentul lui poetic, acela care lamureste posteritatii chipul in care si-a conceput propriul destin”. (Tudor Vianu)

Explicarea titlului

Forma articulata a titlului denota intentia autorului de a sugera unicitatea simbolului liric reprezentat de Hyperion. Eminescu opteaza in cadrul poemului „Luceafarul” pentru o formula numita „lirism cu masti”. Lirismul cu masti este o forma de lirism obiectiv in care se folosesc simboluri poetice care se aseamana cu personajele dintr-o opera epica, dar de faptele intruchipeaza idei poetice sau concepte. De exemplu Hyperion reprezinta omul de geniu, Catalina este omul comun cu aspiratii inalte, iar Catalin, ispita banalitatii.  Ilustrativ pentru lirica mastior, Luceafarulare un fir epic in care sunt integrate mai multe personaje (Lucefarul/Hyperion, Fata de imparat/Catalina, Catalin, Demiurgul). Prezenta unui narator, gradatia firului epic, preponderenta naratiunii si a dialogului, preferinta pentru verbe sunt elemente ce tin de prezenta epicului.

Tipul de lirism

Poemul apartine unei lirici mascate, evidente cel putin in pasajele ce descriu intalnirea la nivel oniric dintre fata de imparat si Luceafar, ipostazierea astrului in inger si demon, chemarile fetei sau scenariul erotic din partea finala. Nu in ultimul rand, secvente dramatice precum dialogul Demiurg-Hyperion sau replicile finale ale celui din urma corespund filozofiei grave a poemului.

Comentarea secventelor lirice

Incipitul poemului aminteşte de sursa de inspiraţie folclorică şi plasează “povestea” într-un illo-tempore: “A fost odata ca-n povesti”. Tot în incipit este redat şi portretul fetei de împărat, accentual căzand pe unicitatea ei “Cum e fecioara între sfinti/ Şi luna între stele”.

Tabloul iniţial surprinde portretele celor 2 îndragostiti, Luceafărul şi fata de împărat, ca şi primele încercări de contact. Iniţial comunicarea se face indirect, prin oglinda sau prin vis, deoarece diferenta dintre cele 2 fiinte este foarte mare “El tremură-n oglinda/căci o urma adânc în vis”. Invocaţia fetei arată aspiraţia ei spre ideal şi are drept rezultat o primă metamorfozare a Luceafărului; acesta apare iniţial în ipostază umană, purtand însemnele lumii marine, dar şi pe cele ale apartenenţei lui la o alta sfera “Un mort frumos cu ochii vii ce scănteie-n afara”.

     

Cel de-al 2-lea tablou aduce cu sine o schimbare de registru: fata îşi pierde atributele unicitatii, devenind Cătălina, nume care sugereaza banalitatea şi identitatea de condiţie dintre ea şi Cătălin. În ipostaza de umil servitor, Cătălin îi ofera în schimb o iubire simplă, împlinibilă.

     

Din discutia cu Demiurgul reiese ideea fundamentala a efemeritatii oamenilor “Dar piara oamenii cu totii/ S-ar naste iaraşi oameni […] Noi nu avem nici timp, nici loc / Şi nu cunoastem moarte”. Refuzul Demiurgului este motivat de faptul că Luceafărul este o parte esenţiala din ordinea Universului şi că plecarea lui ar determina extincţia cosmosului.

     

Finalul (tabloul al IV-lea) se deschide cu imaginea cuplului de îndragostiti Cătălin-Cătălina, care în spatiul protector al codrului trăiesc iubirea împlinită. Conştientizarea trădării nu atraga însă razbunare din partea Luceafărului; acesta dă dovada de o înţelegere superioară a condiţiei dintre ei. Atributele “nemuritor” şi “rece” sugereaza retragerea geniului în lumea lui, unde n-are nici moarte, dar n-are nici noroc.

Elemente de prozodie (versificatie)

Prozodia este traditionala, cele 98 de catrene avand ritm iambic ( a doua silaba e accentuata), rima fiind incrucisata.

Analiza pe niveluri de interpretare

     

Concluzie

In concluzie, poemul-sinteza „Luceafarul” reprezinta incrucisarea ideologiei romantice in cultura noastra atat prin tematica si elemente de imaginar poetic (cuvinte specifice unui scriitor), cat si prin stil si mijloace poetice.
About these ads

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s