„ION”,de Liviu Rebreanu


Despre Specie si Subspecie

Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate este bine individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si intamplarile ce constituie subiectul operei.

      Realismul este curentul literar in care se sustine crezul ca arta este chemata sa reflecte realitatea obiectiv, veridic, fara sa o infrumuseteze. Ca doctrina estetica si modalitate artistica, realismul s-a nascut ca o reactie impotriva romantismului. In literatura romana, creatia de tip realistcorespunde celei de a doua jumatati a secolului al XIX-leasi primei jumatati a secolului XX (partial).

1.      Caracteristicile unui roman realist sunt:

2.      omniscienta, omniprezenta si obiectivitatea naratorului,

3.      tema sociala (parvenitism, inavutire s.a.),

4.      motive literare precum cel al parvenitului sau avarului,

5.      subiect inspirat de realitate,

6.      actiune desfasurata pe mai multe planuri,

7.      prezenta conflictelor (sociale, psihologice s.a.),

8.      Personajele:

1.      intruchipeaza mai multe categorii sociale,

2.      complex caracterizate sau reprezinta tipuri umane,

3.      utilizarea tehnicii detaliului si relatia mediu – personaj, in cadrul careia personajul este influentat de mediu.

Introducerea operei

In perioada interbelica, in literatura romana au existat doua directii diferite manifestate mai ales in realizarea romanului. Pe de o parte, romanul realist-obiectiv cu tematica sociala a cunoscut apogeul prin reactiile lui Liviu Rebreanu si ale lui George Calinescu. Pe de alta parte, apare in aceasta perioada si romanul modern-subiectiv care abordeaza o problematica noua: conditia intelectualului, reprezentat prin operele lui Camil Petrescu si Mircea Eliade.

      Intr-un articol intitulat „Cred”, Liviu Rebreanu isi exprima optiunea pentru realism considerand ca literatura trebuie sa fie „o creatie de oameni si de viata”. In plus, autorul considera ca un scriitor nu poate crea o fresca sociala decat daca isi pastreaza obiectivitatea, naratiunea realista presupunand omniscienta si relatare cronologica la persoana III. In ceea ce priveste constructia personajelor, se opteaza pentru oameni obisnuiti, pusi in situatii tipice de viata; personajele au deopotriva calitati si defecte, „facand concurenta starii civile”. Rebreanu considera ca un roman realist trebuie sa aiba un stil anticalofil.

Tema operei

Tema romanului este sociala, urmarindu-se prezentarea vietii rurale din Ardeal la inceputul secolului XX. Macrotema sociala este sustinuta de o serie de teme subordonate: tema inavutirii, a iubirii, a familiei, conditiei femeii si a conditiei intelectualului (invatatorul). Romanul prezinta drama taranului ardelean, care traieste intr-o societate pentru care pamantul este mai mult decat un mijloc de subzistenta, un criteriu al valorii individuale.

Sursa de inspiratie

In realizarea romanului „Ion”, publicat in 1920, Rebreanu a pornit de la o serie de intamplari reale. Prima dintre ele a avut loc in timpul unei plimbari a autorului, cand acesta a vazut pe camp un taran imbracat in straie de sarbatoare care a ingenuncheat si a sarutat pamantul. Ce-a de-a doua este reprezentata de publicarea intr-un ziar a unui articol despre un taran foarte bogat care a fost silit sa isi dea toata averea pentru a o scapa de rusine pe fiica lui, Rudovica, care ramasese insarcinata fara sa fie casatorita, iar cea de-a treia intamplare reprezinta o discutie a lui Rebreanu cu un taran din Prislop (in roman: Pripas) care vorbea cu atata patima despre pamant incat autorul s-a gandit sa imprumute numele lui pentru personajul principal. Dintre cele trei scene, realitatea s-a transformat in fictiune, printr-o distorsionata legatura intre momente: tanarul indragostit de pamant ia locul flacaului care sucise capul Rudovicai, intr-o incercare disperata de a intra in posesia zestrei, si tot el, devenit stapan al pamantului, il va saruta drept simbol al posesiunii.

      Acest prim schelet de roman, cu titlul „Zestrea”, a fost abandonat dupa doua luni, pentru ca i se parea banal, marunt, fara axa coeziva a unui personaj reprezentativ, fara motivatii puternice si fragil in insasi logica estetica, deoarece nu putea admite inselaciuea nepedepsita, chiar daca asemenea situatii sunt prezente in viata reala.

      In planul epic principal a aparut solutia salvatoare: iubirea, „mai puternica in sufletul omului decat toate celelalte pasiuni”. In linii mari, romanul „Ion” gasise nucleul epic pe care l-a dezvoltat ulterior, dar era necesar un plan epic secundar, care sa dea operei aspectul monografic visat de autor.

      O serie de evenimente converg la constituirea materialului romanului: parte din destinul familiei autorului se revarsa in soarta familiei Herdelea, nunta unei surori devine sursa de inspiratie pentru nunta Laurei, personajele se diversifica si isi ramnifica neamul prin toate provinciile romanesti, pregatind terenul pentru proiectata trilogie pe tema pamantului („Ion”, „Rascoala” si un roman ramas la stadiu de proiect). Un rol tot mai important dobandeste Titu Herdelea – gandit ca personaj-liant, capabil sa circule cu usurinta si in ierarhia satului Pripas sau un tinului Armadiei, dar si in saloanele Bucurestiului sau la mosia Amara, in romanul Rascoala.

      O importanta deosebita pentru raportul realitate-fictiune prezinta structura si compozitia romanului, raporturile de simetrie si de opozitie care se stabilesc intre partile si capitolele operei.

      Gandit ca „lume noua, cosmos nou” si corp sferoid, romanul se constituie ca univers secund, tridimensional,care urmareste sa genereze o intensa iluzie a realului, sa creeze un analogon al realitatii.

Titlul Operei

Titlul romanului este o referire la personajul eponim, în timp ce subtitlurile celor 2 volume au structură metaforică, sugerâng alegerile pe care le are de facut Ion: “Glasul pamantului”, respectiv “Glasul iubirii”. Nici structura nu e întamplatoare, cele 13 capitole având titluri-sinteza (Ştreangul, Copilul), încadrandu-se simetric între capitolele intitulate “Începutul” şi “Sfârşitul”.

Structura

Cele treisprezece capitole ale romanului urmareasc odiseea personajului in lumea nedrept alcatuita, zbaterea disperata de a avansa de la marginea societatii rurale spre centrul ei, unde considera ca i-ar fi locul, dupa calitatile cu care a fost harazit. Conceptia despre roman ca „lume noua” si corp sferoid determina simetria ilustrata in titlurile „Inceputul” si „Sfarsitul”, care sugereaza bucla de timp in care se inscrie actiunea si, mai ales, destinul personajului principal. Unele titluri de capitole poarta numele personajelor situate in prim-plan („Vasile”, „Copilul”, „George”), altele au rol de sinteza pentru actiunea petrecuta in interiorul lor („Nunta”, „Sarutarea”, „Streangul”), altele au caracter simbolic („Zvarcolirea, „Noaptea”, „Blestemul”), care marcheaza deschiderea romanului catre parabola vietii si a mortii.

Incipit si final

Incipitul si finalul, construite pe motivul drumului, evidentiaza aspectul de corp sferoid al romanului, care inchide in sine un bogat univers rural, stratificat social si economic (saraci-bogati), dar si cultural (tarani – intelectualitatea satului).

      Romanul incepe cu descrierea drumului, care intra in satul Pripas si se incheie cu aceeasi descriere, dar in sens invers, aceasta alegere simbolizand intrarea si iesirea din lumea fictionala. In incipit, prezentarii drumului ii este asociat un alt simbol: „o cruce ruginita cu un Hristos rasturnat” (se sugereaza faptul ca lumea in care urmeaza sa intram nu mai are nimic sfant, este o lume lipsita de valori spirituale). Tot in incipit apare o scena de grup, cea a horei, care introduce personajele si conflictele intre ele: scena horei de duminica, cand Vasile Baciu, cel mai bogat om din sat vine la hora cautandu-si fata, pe Ana, insa, atunci cand descopera ca acesta se retrasese cu Ion Pop al Glanetasului, il umileste pe acesta in fata intregului sat, numindu-l „sarantoc si talhar”. Romanul se incheie cu uciderea lui Ion de catre George, naratorul folosind un simbol: el este ucis cu o sapa. Scena finala a romanului este simetrica cu cea dintai, prezentand drumul care iese din sat.

Timp si spatiu

Subiect/Actiune (rezumat)

Planul principalal romanului prezinta incercarile lui Ion Pop al Glanetasului, un taran sarac din Pripas de a se imbogati. In acest scop el o lasa insarcinata pe Ana, fiica bogatului gospodar Vasile Baciu, desi aceasta ii era promisa lui George Buluc, iar Ion era indragostit de Florica Oprea. Pentru a-si scapa fata de rusine, Vasile Baciu accepta sa-si dea toata averea, insa trece totul pe numele copilului, Petrisor.

      Dupa ce Florica se casatoreste cu George, Ion isi reia relatia cu aceasta, dar adulterul este deconspirat de Savista. Atunci cand afla de infidelitatea sotului, Ana se sinucide, lasand copilul in ingrijirea bunicilor care il neglijeaza, astfel incat Petrisor moare la scurt timp. Tot Savista ii povesteste de relatia dintre Florica si Ion lui George, care pune la cale un plan pentru a-i surprinde pe cei doi impreuna. In final, George il ucide pe Ion si isi recunoaste vina. Planul secundar al romanului cuprinde povestea familiei invatatorului Zaharia Herdelea, care este silit sa faca unele compromisuripentru a asigura viitorul copiilor lui Laura, Titu, Ghighi.

 Conflictele

In planul principal al romanului predomina conflictele exterioare motivate de interesele materiale ale personajelor. Astfel, inca din scena horei se remarca conflictul exterior principal dintre Ion si Vasile Baciu; in realizarea temelor apar si conflicte subordonate: Ion-George, Ana-Florica. In planul secundar al romanului (familia Herdelea) exista deopotriva un conflict intre invatatorul Zaharia Herdelea si preotul Belciug, dar si unul interior, in inima lui Herdelea, intre convingerile patriotice si siguranta materiala a familiei.

Personajele

·         tânăra educata, reprezentanta al mediului intelectualilor (Laura);

·         femeia ajunsă la maturitate, înraita de greutaţile vieţii (Zenobia).

In privinta personajului Ion Pop al Glanetasului au existat doua mari controverse critice din momentul aparitiei romanului (1920). Prima e reprezentata de imposibilitatea criticilor de a cadea de acord asupra incadrarii personajului Ion in tipologia parvenitului.

      Pe de o parte, criticul Eugen Lovinescu considera ca Ion reprezinta tipul parvenitului deoarece el pune la cale un plan pe baza caruia intentioneaza sa dobandeasca averea de la Vasile Baciu. In plus, Lovinescu face o paralela intre personajul lui Rebreanu si prototipul parvenitului din literatura europeana, Julien Lolle din „Rosu si Negru”. Pe de alta parte, George Calinescu considera ca Ion nu poate fi incadrat in tipologie, deoarece el nu are de ales, iar societatea nu-i lasa alta cale de a se imbogati. Calinescu da exemple din roman pentru a-si sustine ideea ca, in lumea rurala, singura modalitate accesibila pentru imbogatire era casatoria cu o fata bogata.

      Ce-a de-a doua polemica e legata de inteligenta personajului. Prima varianta ii apartine lui Eugen Lovinescu, care afirma: „Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si o vointa imensa”. George Calinescu totusi, pare sa afirme contrariul: „Ion nu este decat o bruta careia siretenia ii tine loc de desteptaciune [..]. Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala caracteristica oricarei fiinte reduse.”. Ce-a de-a treia varianta ii apartine lui Nicolae Manolescu: „Critica moderna considera ca Ion nu este un agresor ci o victima a societatii care refuza sa accepte calitatile individului, judecandu-l exclusiv in functie de avere.”. Nu putem defini concret tipul de personaj in care s-ar incadra Ion deoarece, dupa cum este ilustrat mai sus, critica literara nu poate hotari acest lucru intrucat nu s-a ajuns inca la un consens intre marii critici literari.

      Din caracterizarea directa putem extrage cateva trasaturi ale personajului. Prin prisma celorlalte personajeobservam cum Ion este numit „sarantoc si talhar”, iar invatatorul il considera cel mai bun elev al sau, de aici rezultand o oarecare inteligenta. Naratorul ne mai spune ca Ion „era iute si harnic ca ma-sa, unde punea el mana, punea si dumnezeu mila” si ca „Pamantul i-a fost mai drag ca o mama”, de aici rezultand atat harnicia cat si lacomia personajului. Din autocaracterizare aflam de la Ion: „Dragostea nu-mi ajunge in viata, dragostea e doar adaosul”, rezultand din afirmatia sa ca el pune fericirea emorionala pe un loc inferior celorlalte aspecte ale vietii.

      Caracterizarea indirecta este realizata prin mijloacele romanului traditional: fapte, vorbe si gesturi. Astfel, din scena sarutarii pamantului si din furtul unei brazde de pamant din lotul vecinului Simion Lungu vedem pana unde poate ajunge dragostea sa pentru pamant si avere impreuna cu lacomia. Din scena nasterii rezulta o dezumanizare a personajului intrucat acesta considera ca Ana si-a gasit nepotrivit momentul nasterii, aceasta nascand pe camp, iar impulsivitatea sa este rezultata din violenta pe care o manifesta fata de sotie, pe care o bate frecvent.

      Relatia dintre Ion si Ana ilustreaza conditia femeii la tara si greutatileprin care aceasta trebuie sa le depaseasca. El nu o iubeste, dar se casatoreste cu ea din dorinta inavutirii. E violent cu ea constant si au un copil impreuna pe care Ion nu il iubeste ci e doar pentru o clipa mandru ca e baiat. Deoarece o insala cu Florica, femeia frumoasa, dar saraca, pe care el o iubeste, Ana ajunge sa se sinucida pentru a scapa de durerea emotionala pricinuita de el.

Arta narativa

Naratorul este omniscient si obiectiv deoarece pe parcursul romanului acesta se situeaza de cealalta parte a baricadei fata de care sunt personajele. Evenimentele sunt redate prin alternanta planurilor narative, printr-o tehnica numita contrapunct. Naratiunea este cronologica, la persoana a III-a.Conform programului realist pe care il exprima in articolul „Cred”, scriitorul refuza jongleria cu fraze si extravagantele stilistice, preferand expresia exacta, bolovanoasa, dar capabila sa exprime adevarul. Limbajul operei contine calitati specifice unui discurs de factura realista: precizia, proprietatea termenilor, claritatea si concizia. Armonizarea continutului cu expresia artistica creeaza o constructie polifonica, in ritmuri alternante si cu tonalitati variate.

Concluzie

In concluzie, putem afirma despre romanul „Ion”, scris de Liviu Rebreanu, ca este un roman realist, obiectiv si interbelic datorita trasaturilor sale specifice:

1.      prezenta unui narator omniscrient, omniprezent si obiectiv,

2.      naratiunii cronologice la persoana a III-a,

3.      stilului anticalofil,

4.      prezenta personajelor care sunt oameni obisnuiti in situatii obisnuite,

5.      tema sociala,

6.      prezenta a doua planuri narative.

7.      Inspiratia din realitate a romanului,

8.      prezenta conflictelor exteroare in favoarea celor interioare,

9.      precum si a circularitatii incipitului cu finalul.

3 thoughts on “„ION”,de Liviu Rebreanu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s