„IONA”, de Marin Sorescu


-drama postbelica, forme ale dramaturgiei in teatrul modern-

Despre Specie si Subspecie

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse in scena si in care principalul mod de expunere este dialogul.

Trasaturile genului dramatic sunt:

          structura specifica

acte (schimbare decor)

scene (schimbare personaje)

tablouri (se schimba ideea)

          prezenta didascaliilor (indicatii scenice) – care ofera informatii despre scenografie (decor, costume, sonorizare) sau despre regie (jocul actorilor si desfasurarea evenimentelor)

          modurile de expunere sunt dialogul si monologul

          conflict dramatic (interior si exterior)

          specii de baza: comedie, tragedie, drama

          replica este unitatea minimala a textului dramatic, avand dublu rol:

caracterizarea personajelor

dezvoltarea actiunii

Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin ilustrarea vietii reale printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente comice.

Introducerea operei

In piesele sale de teatru din trilogia „Setea muntelui de sare”, Marin Sorescu depaseste schema dramatica traditionala, aducand o serie de inovatii in planul structurii si al compozitiei. In primul rand, se renunta la dialog, acesta fiind inlocuit cu solilocviul (monologul dialogat): „Ca orice om foarte singur, Iona se dedubleaza”. In al doilea rand, absenta altor personaje anuleaza conflictul exterior; nu se poate poate vorbi de nici un conflict exterior, Iona fiind o victima a absurdului existential si nu este inchis din vina lui. Pe de alta parte, Sorescu recurge la amestecul de genuri si specii: desi piesa are subtitlul „tragedie”, este de fapt o drama a singuratatii si a luptei individului cu soarta.

Tema operei

Tema piesei este de factura filozofica: singuratatea, autorul insusi marturisind : „Stiu numai ca am vrut sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur”. In plus, opera abordeaza si problematica absurdului existentei, a destinului asupra caruia omul nu are control.

Sursa de inspiratie

La baza operei a stat mitul biblic al porocului Iona, trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive pentru a propovadui cuvantul acestuia. Prorocul incearca sa fuga, se ascunde pe o corabie, dar Dumnezeu da porunca sa fie aruncat in valuri si inghitit de un chit. Sorescu pastreaza din mit doar numele personajului si ideea inghitirii de catre un peste urias; in piesa inghitirea nu este o pedeapsa, iar Iona nu are nici o sansa sa fie eliberat prin cainta.

Titlul Operei

Titlul face trimitere la mitul biblic al lui Iona, prorocul revoltat care se intoarce la calea sa dupa cele trei zile de pocainta si recluziune in burta unui chit. Insa pescarul Iona din textul lui Marin Sorescu nu are un destin asemanator. Teatrul modern valorifica si reinterpreteaza miturile.

Structura

Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare dintre acestea prezinta un alt context in care se afla personajul. Rolul indicatiilor scenice este de a oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii textului.

Incipit si final

Incipitulpiesei il surprinde pe protagonist pescuind „nepasator” in gura deschisa a unui peste urias; cuvantul „nepasator”sugereaza ca omul are iluzia controlului asupra destinului, desi realitatea este iminenta. Apar doua metafore-cheie simbolul acvariului cu fate (iluzia omului ca are control asupra propriului destin) si simbolul pierderii ecoului (singuratatea absoluta). Finalul piesei surprinde momentul in care Iona, desi sperase ca s-a eliberat, constata cu groaza ca orizontul nu e decat un sir nesfarsit de burti, ca niste geamuri suprapuse. Momentul de amnezie in care Iona isi pierde chiar si identitatea umana este urmat de hotararea de a se ucide; acest gest nu trebuie privit ca o renuntare la lupta, ci ca unica metoda de a-si dovedi superioritatea asupra destinului: „Gata, Iona? (isi despica burta) Razbim noi cumva la lumina!”

Timp si spatiu

In conformitate cu structura de parabola, indicii temporali si spatiali nu sunt precizati. Singura mentiune legata de tip apare in didascalia tabloului IV prin referirea la barba „lunga si ascutita”a lui Iona. Generalizarea ideii centrale a textului face din Iona un personaj arhetip (reprezinta orice om care a trait vreodata): „Omenirea intreaga este Iona. Iona este omul in conditis lui umana in fata vietii si in fata mortii.”.

Subiect/Actiune (rezumat)

In conformitate cu structura de parabola, textul poate fi analizat in functie de doua niveluri de interpretare. Nivelul de suprafata reprezinta povestea propriu-zisa, accesibila, subiectul fiind structurat pe cele patru tablouri. In timp ce pescuieste in gura deschisa a unui peste urias, Iona este inghitit de acesta si incearca sa evadeze cu ajutorul unui cutit, insa constata ca primul peste fusese, la randul lui, inghitit de altul mai mare. De-a lungul piesei Iona incearca de mai multe ori sa scape in acelasi mod, dar, in final, observa ca nu se va putea elibera niciodata si ia hotararea de a se sinucide. Nivelul de adancime cuprinde semnificatiile filozofice ale textului, care se desprind prin interpretarea simbolurilor si a metaforelor. Una dintre metaforele centrale este apa, care, in visiunea lui Sorescu, simbolizeaza viata, oamenii fiind comparati cu pestii care isi petrec timpul cautand „nade”, idealuri, fara a realiza insa ca timpul este limitat: „Apa asta e plina de nade…noi, pestii, inotam printre ele atat de repede incat parem galagiosi. Ne punem in gand o fericire, o speranta…, dar, peste cateva clipe, observam mirati sa ni s-a terminat apa.” . o semnificatie aparte are, in tabloul al treilea, simbolul unghiei; Iona isi arunca arma si incearca sa evdeze strapunzand burta pestelui cu unghiile, simbol al revoltei umanitatii impotriva constrangerii. In epoca aparitiei, aceasta metafora a fost interpretata ca o chemare la lupta impotriva comunismului, din aceasta perspectiva pestii reprezentand regimul socialist care ingradeste libertatile individuale: „in loc de mine sunt tot o unghie, o unghie care sparge incaltamintea si iese afara la lume ca o sabie goala”.

In tabloul al doilea, Iona isi exprima dorinta de a construi „o banca de lemn in mijlocul marii”, aceasta ilustrand nevoia omului de regasire si meditatie, de repaos in lupta istovitoare a destinului.

Cei doi figuranti, pescarii care apar in tabloul al treilea si refuza comunicarea reprezinta de fapt incapacitatea oamenilor de a fi solidari si de a-si impartasi problemele. Barnele pe care le poarta cei doi sugereaza, prin trimiterea biblica, pacatul originar, blestemul care apasa asupra intregii umanitati.

Tabloul IV reprezinta „o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat de Iona. La inceput scena e pustie. Liniste.” „Barba lui Iona” care rasare la gura grotei, „lunga si ascutita”, este un indice de timp: a trecut o viata de cand omul incearca zadarnic sa gaseasca solutia.

Personajele

In conturarea personajului , Marin Sorescu a portnit de la ideea ca pentru a vorbi despre conditia umana in general, trebuie sa renunte la individual. Iona este, asadar, un arhetip, orice om care a trait sau va trai vreodata. Statutul social al personajului, cel de pescar, nu este intamplator, ironia autorului manifestandu-se prin faptul ca Ion devine din vanator – vanat. Statutul psihologic este foarte bine contural, iar folosirea solilocviului permite deslusirea gandurilor si a tririlor personajului.

Caracterizarea directa a protagonistului se realizeaza, in primul rand, prin didascalii, Iona fiind prezentat ca fiind „un om foarte singur… se dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale interioare.”

Caracterizarea indirecta se face in special pe baza replicilor, atribuindui-se lui Iona trasaturi ale umanitatii in genral. Astfel, textul demonstreaza ca Iona este ambitios si perseverent, petrecandu-si intreaga viata in lupta zadarnica, dar continua, cu destinul. O dovada in acest sens este hotararea lui de a spinteca toti pestii, iar precizarea finala legata de barba lunga si ascutita sugereaza ca refuza sa se lase invins. Ca om, Iona realizeaza ca superioritatea lui in fata destinului reprezinta capacitatea de a gandi si de a-si decide sfarsitul. Firea lui meditativa, modul in care vorbeste cu el insusi pentru a nu inebuni, dar si nevoia continua de comunicare il fac pe Iona sa inteleaga faptul ca in viata conteaza cu adevarat doar cunoasterea de sine: „Am pornit-o bine, dar drumul, el a gresit. Trebuie sa o iau in partea cealalta.”

Concluzie

In concluzie, „Iona” reprezinta in literatura romana postbelica manifestarea teatrului parabolic, inovatiile aduse de Sorescu constand in folosirea solilocviului, imbinarea speciilor, eliminarea conflictului exterior si reinterpretarea unui mit din perspectiva filosofiei moderne.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s