„POEMA CHIUVETEI”, De Mircea Cartarescu


-postmodernism-

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
– stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
… cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată…
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

Prezentarea generala a curentului

Postmodernismul s-a declanșat în literatura română în a doua jumătate a anilor șaizeci și continuă să existe până în zilele noastre. Problematica delimitării acestui curent, recunoscut pentru dificultatea de a primi o definiție unică, implică nevoia de raportare la o direcție literară opusă desfășurată sincron, anume modernismul. În cultura română, regimul politic comunist  a favorizat opere care să continue direcția modernistă manifestată în perioada interbelică, în schimb mușamalizând creațiile autorilor interesați de o estetică nouă, de avangardă.

Literatura postmodernă se caracterizează prin jocul cu formele, convenţiile, temele şi motivele deja existente, e o artă combinatorie, a citării şi punerii în dialog a unor forme eterogene ca stil şi timp. Scriitorul pm este conştient că totul s-a scris, că nu-i rămâne decât jocul cu fragmentele culturale pe care le resemantizează. El respinge mimesisul şi ideea referenţialităţii, preferă colajul de sintagme, teme, motive emblematice din epoci literare apuse. Citatul ironic, parodiereamodelelor, dialogul intertextual (a prelua un fragment din opera unui scriitor din trecut şi a-l plasa în alt context)indică presiunea livresculuiasupra existenţei.

Introducere opera

Dintre scriitorii postmoderni, Mircea Cartarescu  rămâne personalitatea cu cel mai mare impact asupra contemporanilor. Debutând ca poet prin volumul Faruri, vitrine, fotografiiîn 1980, la care se vor adăuga volumul colectiv Aer cu diamante şi cele individuale precum Poeme de amor, Levantul, Dublu CD, Mircea Cartarescu se remarcă şi ca prozator prin romanul Orbitor sau prin prozele scurte din volumul Nostalgia, sau ca eseist prin studiulPostmodernismul românesc.

Poezia Poema chiuvetei face parte din volumul Totul (1985) şi ilustrează cu fidelitate trăsăturile poemului postmodern, teoretizate de Cărtărescu în studiul citat, publicat în anul 1999.

Tema si motive literare

Tema este parodierea unor teme, convenţii ale poeziei din trecutul literar, în speţă raportarea făcându-se la Luceafărulprin ideea iubirii dintre două entităţi incompatibile. Ca şi în Levantul, epopee a poeziei româneşti în opinia criticului literar Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu realizează un dialog livresc, în spirit ludic, cu literatura trecutului. Asocierea cu Luceafărul este permisă prin sesizarea unor elemente comune: motivul aspraţiei spre o stea (care nu mai apare în registrul grav al nevoii depăşirii condiţiei umane), cele trei invocaţii către stea, cuplul format din elemente ce aparţin unor lumi diferite, imposibilitatea depăşirii limitelor, finalul ce presupune asumarea condiţiei şi resemnarea, existenţa firului epic şi narativitatea versurilor, lirismul de tip obiectiv.

Tipul de lirism

Lirismul este subiectiv, povestitotul, si anume gaura din perdea, se foloseste de pronume si verbe la persoana I singular.

Explicarea titlului

Titlul  implică trimiterea la odă, specie paşoptistă, clasică, parodiată prin alegerea unui destinatar care nu reprezintă un erou istoric sau mitologic, o fiinţă divină, un model de măreţie sau un eveniment istoric, ci desemnează un element derizoriu din existenţa cotidiană, în ciuda tonalităţii aşa-zis laudative.

Comentarea secventelor lirice

Prima parte a poeziei este preponderent narativă, prezentând idila imposibilă dintre un obiect component al recuzitei casnice (chiuveta) şi unul aparţinând planului cosmic (steaua). Primele versuri expun drama iubirii neîmpărtăşite, iar următoarele reprezintă cele trei chemări ale chiuvetei, adresate stelei, prin care se parodiază ceremonialul serenadei. Invocaţiile amintesc de cele din poemul eminescian, dar dacă la poetul romantic schimbarea condiţiei fetei de împărat implica un sens ascendent („O, vin’ în părul tău bălai / S-anin cununi de stele / Pe-a mele ceruri să răsai /Mai mândră decât ele”), la Cărtărescu este implicată ideea decăderii: steaua va deveni „crăiasă a gândacilor de bucătărie”.

Dincolo de similitudinile cu poemul eminescian, se poate remarca demitologizarea viziunii poetice romantice, prin tratarea temelor şi a motivelor într-un registru parodic:

1.      Luceafărului, stea strălucitoare, îi corespunde „o mică stea galbenă” din „colţul geamului de la bucătărie”, iar timpul nocturn este abandonat în favoarea celui diurn, prin indicii temporali „într-o zi”, „în altă zi”.

2.      degradarea trăirii intense a iubirii, a suferinţei interiorizate din romantism, prin expunerea în confesiuni făcute celorlalte obiecte derizorii (muşamaua, borcanele de muştar)

A doua parte începe cu o exclamaţie retorică („dar, vai!”), anticipând presupusa dramă a neîmplinirii iubirii. Cuplul incompatibil cunoaşte în acesată secvenţă alte două ipostazeieri: stea-strecurătoare de supă, gaura din perdea-superba dacie crem. Imposibilitatea iubirii vine însă nu din conştientizarea şi asumarea diferenţelor ireconciliabile dintre cei doi, ca în „Luceafărul”, câtă vreme steaua face cuplu cu o entitate din aceeaşi sfera prozaică din care face parte şi chiuveta. Este parodiată condiţia omului de geniu prin derizoriul aspiraţiilor şi prin simularea unei tonalităţi grave: „într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei”, iar finalul aduce nu numai imaginea cuplului format din elemente de aceeaşi condiţie (chiuveta-muşamaua), ci şi schimbarea persoanei a III-a cu persoana I, postmodernismul mizând pe tehnica punctelor de vedere trucate.

Caracteristici ale limbajului poetic

Limbajul poetic este caracterizat de ironie („stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul meu a bolborosit”). Eul liric povesteste iubirea  dintre o chiuveta si o mica stea galbena, care nu se intalnsec niciodata si isi aminteste pasiunea sa pentru o masina, personajele insesi ale poemului fiind caracterizate de ironie.

Elemente de prozodie (versificatie)

Organizarea este astrofica, iar masura variabila, elemente specific postmoderniste.

Concluzie

In concluzie, datorita temei abordate, lirismului, limbajului poetic si elementelor de prozodie, poezia de fata se incadreaza in curentul postmodernist.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s