Stilurile functionale


 
Stilurile functionale

  
Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un domeniu de activitate determinat . Orice stil functional apare ca un model care exercita o anumita presiune asupra constiintei vorbitorilor . Termenul provine, potrivit Dictionarului de termeni literari, din fr. style, lat. stylus, cu sensul “condei, compozitie”. In poetica traditionala însemna modul de exprimare scrisa sau orala.

Se pot distinge:

 

o    stilul propriu unui gen sau unei specii literare (stilul dramatic, epic, liric)
o    stilul unui curent artistic (romantic, clasic, realist etc)
o    stilul epocii
o    stilul national

Modul in care sunt folosite resursele limbii (lexicale, fonetice, morfologice, sintactice, topice) poate caracteriza un vorbitor sau o colectivitate (grup); Tudor Vianu definea stilul ca fiind expresia unei individualitati.


În limba romana contemporana exista cinci stiluri functionale: stiintific, oficial (juridic-administrativ), publicistic,beletristic (artistic), si colocvial (familiar).

 

 
 
1. Stilul stiintific

Se utilizeaza in lucrarile care contin informatii asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigatii, cercetari, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, in lucrarile stiintifice; comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva; accentul cade pe comunicare de notiuni, cunostinte, idei etc., astfel ca functia limbajului este cognitiva;
 
CUPRINDE: articole stiintifice, lucrari de specialitate scrise de cercetatori, savanti, persoane creditabile in domeniul stiintific. Textele stiintifice urmaresc sa exploreze, sa explice, sa argumenteze cunostinte factuale.

 
CARACTERISTICI:

o    are functie exclusiv referentiala;
o    trasmite informatii stiintifice, tehnice, utilizate pe baza unor rationamente logice, deductive, argumentate;

o    respecta proprietatea termenilor;
 
o    se folosesc multe neologisme;

o    conform tipului de discurs: nonfictional, argumentativ, descriptiv, explicativ.

o    conform relatiei E-R (emitator-receptor). Emitatorul poate fi specializat (chimist, sociolog, psiholog, medic etc.). Receptorul este specializat sau nespecializat. Relatia emitator-receptor poate fi determinata de emitator prin numirea publicului-tinta sau nedeterminata.

o    conform efectului mesajului: Acordul, fiindca autorii sunt persoane creditabile in domeniul stiintific.

o    conform functiei mesajului (scop):informare, educare, publicitar (functie colaterala intalnita la textele de escorta de tip prefete, cuvant inainte).
 
o    conform incarcaturii emotionale a mesajului: critic, polemic, neutru.
 
o    folosirea cuvintelor monosemantice;

o    claritatea exprimarii (pusa in evidenta printr-o structura adecvata a propozitiei/frazei), precizie, corectitudine;
 
o    utilizarea sensului propriu al cuvantului;

o    un grad mare de tranzitivitate;

o    fiecare domeniu stiintific isi are propriul vocabular; termenii utilizati sunt monosemantici. Lexicul stiintific include numeroase neologisme si cuvinte derivate cu prefixe si pseudoprefixe (antebrat , contraofensiva) sau compuse cu sufixoide si prefixoide (biolog, geografie etc.) Acestora li se adauga utilizarea unor abrevieri, simboluri, semne conventionale, formule stereotipe. Dintre compozitiile pe baza textelor stiintifice, amintim: analiza stiintifica (filozofica, economica, politica, botanica, etc); studiul; comunicarea; referatul; eseul;

 
PARTICULARITATI LINGVISTICE:

 
Lexicale: terminologie de specialitate, monosemantism, neologisme, prefixoide;

Morfologice: Substantive abstracte, pluralul autorului;

Sintactice: Coordonarea si subordonarea;

Stilistice: fara figuri de stil si digresiuni.

 
Nota! Tot de stilul stiintific tine si limbajul tehnic (terminologie cu caracter orientat practic), limbajul religios (terminologie arhaica, solemna, conservatoare si cu incarcatura emotiva), limbajul poetic (terminologie accesibila si cu tehnici persuasive).
 
Nota!-Informatiile din stilul stiintific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ, injoctiv).
-Argumentarea este un demers prin care se justifica o afirmatie. Textele argumentative afirma sau neaga, valorizeaza sau nu, favorizeaza ca adevarate sau false, idei, convingeri, atitudini. Intr-un text stiintific argumentarea are functie referentiala, dar intr-un text jurnalistic ea are functie conativa.

  
2. Stilul oficial (juridic-administrativ)

 
A. STILUL JURIDIC

CUPRINDE: domeniul legislativ (articole de lege, Constituţia, Codul penal, Codul muncii etc), texte elaborate de organul judiciar.

CARACTERISTICI ALE STILULUI:
– funcţie referenţială;
– enunţuri cu formă impersonală
– conţinut normativ;
– enunţuri clare, lipsite de ambiguitate;
– folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiţi;
– folosirea clişeelor formale;
– utilizarea unor clişee care indică atitudinea necesară (se completează cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va completa, se scrie cu litere de tipar etc);
– respectă proprietatea termenilor;
– foloseşte terminologia de specialitate;
– foloseşte neologisme;
– în raport cu realitatea, mesajul este preponderent denotativ;
conform relaţiei E-R (emitator-receptor) beneficiar. Emiţător – specializat, adică organul legislativ; în acest tip de text, emiţătorul dă receptorului instrucţiuni în legătură cu modul în care trebuie înţeles textul. Instrucţiunile sunt realizate prin mijloace lexicale (trebuie, e obligatoriu, e interzis) sau prin mijloace formale (art. 1,2). Receptorul este de obicei specializat – cel care trebuie să aplice legea, dar şi nespecializat – cel care vrea să cunoască legea.

 

conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt persoane credi-tabile în domeniul juridic. Emiţătorul poate controla efectul mesajului asupra receptorului (tip de discurs unde funcţia perlocuţionară este controlabilă).
– conform funcţiei mesajului: informare, educare.
– conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv.

 

 

 
PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: terminologie specifica

Morfologice: substantive provenite din infinitive lungi; -Substantive abstracte; -Verbul “a trebui”, verbul “a putea”; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la diateza reflexiv-pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; -Forme impersonale; -Expresii verbale impersonale.

Sintactice: Coordonare si subordonare; – constructii infinitivale; -fraze coordonate;

Stilistice:clisee; -elipsa, verbele copulative; -fara figuri de stil si digresiuni.

 

 
B. STILUL ADMINISTRATIV

 

CUPRINDE: domeniul legislativ, administrativ, texte elaborate de organul administrativ.

 
 

 

 
CARACTERISTICI ALE STILULUI:
• enunţuri cu formă impersonală
• conţinut normativ
• enunţuri clare, lipsite de ambiguitate
• inventar lexical cu termeni clar definiţi
• prezenţa clişeelor
• respectă proprietatea termenilor
• foloseşte terminologia de specialitate
• are un număr mai mare de formule fixe decât stilul juridic (cerere, telegramă etc.)
• obiectiv şi impersonal
• accesibil, clar şi precis
conform relaţiei E-R beneficiar. Emiţător – specializat adică organul legislativ. Receptorul este de obicei specializat – cel care trebuie să aplice legea.

 

conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt instituţii creditabile în domeniul administrativ, (act oficial)
Notă! în cazul cererii, scrisorii oficiale, telegramei, efectul mesajului vizează acordul/ dezacordul/ aprobare/ dezaprobare/ respingere/ informare.
conform scopului: funcţie conativă.
conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv.

 

  
PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE
Lexicale:Terminologie specifică: adeverinţă, adresă, cerere, certificat, domiciliu, dosar indemnizaţie
Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; -Verbul “a trebui”, verbul “a putea”; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la diateza reflexiv-pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; -Forme impersonale; -Expresii verbale impersonale.
Sintactice: – constructii infinitivale;
                   -fraze coordonate;
 
Stilistice -fara figuri de stil

 
3.Stilul publicistic

 
Stilul publicistic este propriu ziarelor si revistelor destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice, economice, artistice etc.
Modalitatile de comunicare sunt:
  • monologul scris (in presa si publicatii),
  • monologul oral (la radio si televiziune),
  • dialogul oral (dezbaterile publice),
  • dialogul scris (interviuri consemnate scris);
 
 
ARTICOLUL, EDITORIALUL, CRONICA, REPORTAJUL, FOILETONUL, INTERVIUL, MASA ROTUNDA, STIREA, ANUNTUL PUBLICITAR
 

 
CARACTERISTICI ALE STILULUI

 
o    are funcţie de mediatizare a evenimentelor;

o    conţine informaţii economice, politice, sociale;
 
o    influenţează opinia publică (discurs persuasiv);

o    în conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresa raţiunii sau afectivităţii;

o    strategia persuasivă se bazează pe argumente:
A.persuasiunea adresată raţiunii aduce argumente de specialitate, de tip cauză-efect; (cauze-situaţie de analizat şi/ sau problemă-soluţii-rezultate/ modalităţi de aplicare a soluţiilor);
B.persuasiunea adresată afectivităţii aduce argumente de popularitate, superioritatea unor produse în raport cu altele similare, mărturia unor beneficiari ai produsului, tradiţie, grija faţă de destinatar.

o    dimensiunea persuasivă ţine de publicitar;
 
o    are funcţie conativă;

o    exprimă atitudini;

o    orientat spre maximă accesibilitate şi actualitate.
 
o    utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian;

o    receptivitatea la termenii ce denumesc notiuni noi ( neologisme ), preocuparea pentru inovatia lingvistica (creatii lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea cititorilor; titluri eliptice, adeseori formate dintr-un singur cuvant, constructii retorice (repetitii, interogatii, enumeratii, exclamatii etc.), utilizarea larga a sinonimelor; tendintele de aglomerare sintactica; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative .

o    utilizarea unor mijloace menite sa atraga publicul (excla­matii, grafice, interogatii, imagini etc)

o    Unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic sau ştiinţific, prin fap­tul că îmbină informaţia cu o prezentare/ comentare a acesteia, ceea ce, uneori, presupune şi o anumită implicare subiectivă a autorului.
 
o    Conţinutul reflectă realitatea imediată şi este completat cu mijloace extra­lingvistice de tipul: fotografie, caricatură, hartă, schemă, statistică, tabel.

 
 
PARTICULARIĂŢI LINGVISTICE
Lexicale: Este evitat limbajul profesional (el se foloseşte în publicaţiile de specialitate). Termenii noi sunt explicaţi prin analogie: raporturi de asemănare/ diferenţiere stabilite între două sau mai multe obiecte, fenomene, fiinţe etc. Utilizeaza titluri socante pentru a atrage atentia, pentru acoperirea subiectului sau pentru oreferire nemijlocita la continut.

Morfologice:Foloseşte preponderent diateza activă
Sintactice: Construit cu propoziţii enunţiative cât mai accesibile şi mai simple. Formulări eliptice care să impresioneze şi să atragă atenţia.
Stilistice: Detaliile sunt precise şi elocvente. Stilul cel mai sensibil la inovaţie. Se utilizeaza uneoriprocedee artistice (asemanatoare cu stilul beletristic).

4. Stilul artistic (beletristic)

Stilul beletristic are drept caracteristica fundamentala functia poetica a limbajului (expresiva, sugestiva); (artistic) se foloseste in operele literare.

 
CUPRINDE: operele literare în proză, versuri şi operele dramatice;

CARACTERISTICI:

 
o    libertatea pe care autorul şi-o poate lua în raport cu normele limbii literare;

o    contrastul dintre sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin modul neobişnuit în care se folosesc cuvintele);
 
o    caracterul individualizat al stilului;
 
o    unicitate şi inovarea expresiei;
 
o    bogăţie lexicală – din punct de vedere statistic;
 
o    sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt;
 
o    înglobează elemente din toate stilurile funcţionale, dar şi din afara limbii literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);
 
o    mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui însuşi, asigurându-i acestuia o structură care îl face perceptibil la nivelul formei şi adesea uşor de fixat în memorie. Prin funcţia poetică, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informaţie, ci un text interesant în sine: plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanţa mesajului e produsă de simetrii, repetiţii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcţia poetică se manifestă desigur în poezie, dar nu numai în ea; e prezentă în vorbirea curentă, în expresii şi locuţiuni populare, în sloganuri, proverbe etc.

o    folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora care, prin anumite calitati, trezesc in constiinta cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente;

o    o mare complexitate, data fiind diversitatea operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi are propriul stil;

o    bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul principal lexical, termeni regionali, arhaici, neologisme, termeni de jargon sau argou etc);

o    extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a polisemiei unor termeni;
 
o    cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa;
 
o    relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin abaterea de la uzul curent al limbii.

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI:

 
o    Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi a sentimentelor.

o    Proprietate: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprima­rea gândurilor şi sentimentelor.

o    Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.

o    Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor.

o    Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară.

 

 
PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate lexicală
Morfologice: Valori expresive ale părţilor de vorbire; Mărcile subiectivităţii
Sintactice: Diversitatea raporturilor de subordonare; Inversiuni, dislocări topice
Stilistice: Prezenţa procedeelor artistice

 
5. Stilul colocvial
Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza in sfera relatiilor de familie, in viata de zi cu zi.
CUPRINDE (sfera de utilizare) – relaţii interpersonale în planul vieţii cotidiene.

 
CARACTERISTICI:

 
o    conform specificului discursului: discurs ficţional/ stil artistic, discurs nonficţional/ stil ştiinţific;
 
o    recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică);

o    are o mare încărcătură afectivă;

o    regulile gramaticale pot fi încălcate;

o    pot fi folosite elemente de argou sau jargon;

o    sunt folosite particularităţi regionale sau socio-profesionale;

o    se realizeaza dezvoltarea spontana, neintentionata a limbii.
 
o    un anume grad de afectivitate;
 
o    folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultatorului;
 
o    utilizarea mijloacelor non-verbale; oscilare intre economie si abundenta in exprimare. Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice, a abrevierilor de tot felul, dar mai ales prin elipsa, ca urmare a vorbirii dialogate, precum si prin mijloace extralingvistice (mimica, gestica) care permit intreruperea comunicarii, restul fiind sugerat. Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie, prin utilizarea zicalelor, proverbelor, locutiunilor si expresiilor, prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze.

o    prezenta unor termeni regionali sau chiar argotici;

o    folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor in vocativ sau a verbelor la imperativ;

o    simplitate, degajare si naturalete.

o    conform relaţiei E-R (beneficiar): Emiţătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi şi el specializat sau nespecializat. In cadrul acestui stil, relaţia emiţător-receptor poate fi şi de rudenie.
 
o    conform efectului mesajului
Acord
Identificare
Internalizare

 
o    conform funcţiei mesajului (scop):
Informare
Educare
Divertisment
Publicitar

 
 
o    conform încărcăturii emoţionale a mesajului
Emoţional
Persuasiv
Manipulant
Prohibitiv
Critic
Polemic

 
 
CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI

 
·         Claritate
 
·         Proprietate

·         Corectitudine
 
·         Precizia
 
·         Puritatea

 
PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

 
Lexicale: Argou; Jargon;Neologisme la moda; Cuvinte tipice unor graiuri

Morfo-sintactice: Pronume, adjective, adverbe nehotarate. Aproximari prin numerale si substantive. Pronume si verbe cu specific regional; enunturi fragmentate. Izolari, inversiuni, elipse. Digresiuni, paranteze.

Stilistice: Diminutive. Argumentative. Cuvinte cu sens peiorativ. Superlative expresive. Vocative, interjectii,imperative. Zicale.

Surse:
http://invatamromana.blogspot.ro/2010/01/stilurile-functionale-1.html
www.ebacalaureat.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s