Teoria Sincronismului


Sincronismul este o ideologie europenistă care s-a conturat în perioada interbelică în jurul elitelor proeuropene din România care l-au avut ca principal exponent și teoretician pe criticul literar Eugen Lovinescu. Acesta i-a dat numele de „sincronism” cu înțelesul de „sincronizare” între România subdezvoltată și Occident, concept pe care Eugen Lovinescu l-a preluat din sociologia franceză. Izvoarele teoriei sale se găseau în teoria imitației, a lui Gabriel Tarde. Pentru a contrabalansa ideea aceasta de uniformitate, Lovinescu a asociat sincronizarea cu un al doilea concept, mutația valorilor estetice, care ar semnifica tocmai ideea că specificul național poate fi salvat.

Teoria sincronismului porneşte de la premisa că literatura unui popor trebuie să se dezvolte simultan cu literaturile mai avansate, astfel încât să nu apară diferenţe calitative majore. Eugen Lovinescu pleacă de la ideea că aşteptându-se evoluţia fondului până în momentul în care ar fi apt să împrumute o formă nouă, s-ar putea ca această evoluţie să nu se producă niciodată.

Principiul sincronismului în literatură însemnă în mod practic acceptarea schimbului de valori, a elementelor care conferă originalitate şi modernitate fenomenului literar. Nu e vorba de o imitaţie servilă, de un împrumut fără discernământ, ci de o integrare a literaturii într-o formulă estetică viabilă, în pas cu evoluţia artei europene. În esenţă, modernismul lovinescian porneşte de la ideea că există un spirit al veacului, explicat prin factori materiali şi morali, care imprimă un proces de omogenizare a civilizaţiilor, de integrare într-un ritm de dezvoltare sincronă. În condiţiile în care există decalaje între civilizaţii, cele mai puţin avansate suferă influenţa binefăcătoare a celor mai avansate.
Influenţa se realizează în doi timpi:

  1. mai întâi se adoptă, prin imitaţie, forme ale civilizaţiei superioare,
  2. apoi, după implantare, se stimulează crearea unui fond propriu.

Prin modernizare, Lovinescu înţelege depăşirea unui „spirit provincial”, deci nu opoziţia faţă de tradiţie, de specificul naţional. Polemica lui cu tradiţionalismul nu conduce la combaterea factorului etnic în crearea de cultură – pe care nu-l contestă – ci la sublinierea necesităţii de înnoire.

În consecinţă, pentru sincronizarea literaturii cu „spiritul veacului”, deci chiar cu ritmul de dezvoltare a propriei societăţi sunt necesare câteva mutaţii esenţiale în plan tematic şi estetic.
 
Aceste mutaţii constau în:
  1. trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de inspiraţie urbană
  2. cultivarea prozei obiective
  3. evoluţia poeziei de la epic la liric
  4. intelectualizarea prozei şi a poeziei
  5. dezvoltarea romanului analitic.
În consecință, elitele proeuropene ale epocii s-au angajat într-un proces de micșorare a distanței dintre România și Occident, distanță pe care o percepeau drept enormă. Pentru a se „sincroniza” ei considerau că România trebuie să adopte în masă instituțiile, etica și practicile occidentale. Lovinescu susținea că sincronismul nu se rezumă doar la imitație ci însemna și integrare.
 

Surse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sincronism
http://parfumulteilor.blogspot.ro/2010/07/eugen-lovinescu-teoria-sincronismului.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s