Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul


Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul

Nuvela este o specie a genului epic în proza, de întindere medie, cu acțiune desfășurată pe un singur fir narativ, cu intriga riguroasă şi conflict puternic, la care participa o serie de personaje bine construite.

Nuvela “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi a fost publicată în 1840, în primul număr al revistei “Dacia Literară”, fiind prima nuvela istorica scrisă vreodată în limba română. In cadrul operei este respectat adevarul istoric, personajele sunt inspirate din realitate, iar sursa de inspirație este trecutul istoric.

Tema operei este evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Lăpuşneanul în Moldova (1564-1569). Lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor crud se raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea. In conformitate cu specificul nuvelei istorice, se dezvolta un singur fir narativ care urmărește exclusiv conflictul exterior.

Acțiunea nuvelei se pune pe seama unor personaje ale căror caractere se dezvăluie în evoluția gradata a conflictului. In funcție de rolul lor în acțiune, ele sunt puternic individualizate, respectiv portretizate succint.

In desfășurarea narativa, Alexandru Lapusneanul reprezinta elementul central constitutiv, celelalte personaje gravitând în jurul sau.

Sursa de inspiraţie folosită de Negruzzi a fost “Letopiseţul Țării Moldovei” de Grigore Ureche, de unde sunt preluate informațiile despre cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu in Moldova, precum şi motourile capitolelor unu („Daca voi nu ma vreti, eu va vreau”) şi patru („De ma voi scula, pe multi am sa popesc si eu”) din acesta. Mai apare o scenă inspirată şi din letopisetul lui Miron Costin, si anume cea a uciderii lui Motoc de catre multimea infuriata; in textul lui Costin aceasta scena este pusa pe seama boierului Batiste Veveli, insa Negruzzi o utilizeaza pentru a surprinde capacitatea domnitorului de a manipula masele.Astfel, Negruzzi se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei, influentata de ideologia pasoptista. Autorul porneste de la persoane reale/ personalitati istorice si creeaza personaje literare reprezentand anumite tipuri umane cu destine si profiluri psihologice care sustin coerenta narativa.

Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje exceptionale (au calitati si defecte iesite din comun) in situatii exceptionale, antiteza ca procedeu de constructie, liniaritatea psihologica, replicile remarcabile. Liniaritatea psihologica se vede in constructia personajelor […]. Gesturile si cuvintele personajelor au menirea de a fi memorate. (N. Manolescu)

Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela, personaje romantic, exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale. Acesta se încadrează în tipului tiranului, Negruzzi utilizând procedee romantice de construcție:

  1. este un erou de excepție care ia parte la întâmplări ieşite din comun;
  2. are o ascensiune spectaculoasă şi o cădere pe măsură;
  3. este construit pe baza unei antiteze angelic-demonic;
  4. se folosește tehnica basoreliefului.
  5. Construit din contraste + Psihologie complexa; calitati si defecte puternice, fiind un damnat romantic

Autorul ii marcheaza destinul prin cele patru replici memorabile, plasate in fruntea capitolelor si avand rol de moto. Destinul sau este acela de a impune autoritatea domneasca prin orice mijloace. Afirmatia „Eu nu sunt calugar, sunt domn!” reflecta faptul ca nu abdica de la propriul destin nici in fata limitelor omenesti (boala, moartea), pierderea statutului de domnitor impunand suprimarea sa fizica.

Defecte:

  • cruzime – construirea piramidei.
  • egoism – “Dacă voi nu mă vreți eu va vreu”.
  • impulsivitate – scena cu cuţitul. (caracterizare prin gesturi)
  • viclenie

Calităţi:

  • bun actor, stapanind arta disimularii – scena de la Mitropolie.
  • cunoaşterea psihologică a adversarilor, fin psiholog.
  • iscusinţă, inteligenţă, intuiţie – scena cu mulţimea.
  • Abil politic

Personajul este putrnic individualizat si memorabil.

Hotararea de a avea puterea domneasca este implacabila si formulata de la inceputul nuvelei, in raspunsul dat soliei boierilor: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scîntieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă-ntorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt.” Hotararea este pusa in practica prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opozitii, culminand cu uciderea celor 47 de boieri si incheindu-se prin revenirea asupra hotararii de a se calugari.

Vointei nesabuite i se asociaza alte trasaturi. Abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane, diplomatia, cunoasterea psihologiei umane sunt calitati ale conducatorului, dar folosite pentru consoliddarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni linistitoare pentru ceilalti, dar care ascund un plan de razbunare.

Promisiunea pe care i-o face lui Motoc: “îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău; te voi cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă ușurezi de blăstemurile norodului” il linisteste pe boierul intrigand care se crede util domnitorului, intrandu-I din nou in favor. Planul de razbunare al lui Lapusneanul este insa crud. Motoc sfarseste sfasiat de multime: “Du-te de mori pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți cînd îmi spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubește țara. Sînt bucuros că-ți răsplătește norodul pentru slujba ce mi-ai făcut, vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele și mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomșii.” Sacrificandu-l pe boier se razbuna pentru tradarea acestuia on prima domnie si potoleste (manipuleaza) multimea revoltata, de a carei putere este constient “— Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu sînge rece; să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur.”. Stapanirea de sine, sangele rece sunt dovedite in momentul pedepsirii lui Motoc, pe care il ofera gloatei ca tap ispasitor.

“Leacul de frica” promis cu umor negru doamnei Ruxanda, piramida din capetele boierilor, reflecta sadismul celui care stiuse sa-si stapaneasca impulsul violent in momentul cand, prin rugamintea ei, are impresia ca doamna vrea sa se amestece in conducerea tarii: “ Muiere nesocotită! strigă Lăpușneanul sărind drept în picioare și mîna lui, prin deprindere, se răzăma pe junghiul din cingătoarea sa; dar îndată, stăpînindu-se, se plecă și, rădicînd pre Ruxanda de jos,,,”

Disimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, de fapt o cursa, de la alegerea locului si momentului (liturghia de la mitropolie), la integrarea frazelor biblice in discurs („Bate-voi păstorul, și se vor împrăștia oile“) si pana la detaliile propriei vestimentatii (“în ziua aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească”).

Are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze masele sau persoanele (boierii) pentru a-si pune in aplicatie planurile.

Cruzimea este o insusire obisnuita in Evul mediu, dominat de luptele pentru putere (ca si cruzimea lui Spancioc si Strici care asista la moartea domnitorului), dar in cazul lui Lapusneanul are manifestari care apartin exceptionalului: asista razand la macelul boierilor, nascoceste schingiuiri “ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omenești”, ameninta chiar sa-si ucida propriul fiu, in care vede un uzurpator al puterii. Uciderea lui (cumplita, prin otravire) este singura cale de a-l opri si o plata pentru cruzimea sa.

Caracterizarea directa este făcută prin toate cele trei mijloace tradiționale. Caracterizarea directa este realizata prin personaje-reflector : „crud şi nemilos este omul acesta” (mitropolitul Teofan); ”sangele cel pangarit al unui tiran ca tine” (Spancioc); „învață a muri tu care știai numai a omorî“, Spancioc şi Stroici.

Naratorul realizeaza, in mod direct, portretul fizic al domnitorului prin desrierea vestimentatiei specifice epocii: Purta corona Paleologilor și peste dulama poloneză de catifea roșie, avea cabanița turcească.” De asemenea inregistreaza gesturile si mimica personajului prin notatii scurte asemenea indicatiilor scenice si avand pretentia obiectivitatii: “Spun că in minutul acela el era foarte galben la față și că racla sfîntului ar fi tresărit.” În scena de la Mitropolie, naratorul folosește adjectivul „nenorocitul domn” şi, in final, „domnia lui Alexandru Lăpuşneanul a fost o pata de sange în istoria Moldovei“. Autocaracterizarea este foarte redusă şi apare în capitolul intai (“n-aș fi nătărău de frunte, cănd m-aș încrede în tine?”) si al doilea, în discuția cu Doamna Ruxanda când Lăpuşneanul afirma că e stapan pe soarta tuturor.

Caracterizarea indirecta reiese din faptele personajului, care evidentiaza in maniera romantica cruzimea personajului si dorinata de a distruge influenta boierilor: uciderea si schingiuirea lor, distrugerea cetatilor si reducerea numarului ostilor moldovene. Prin inlantuirea gradata a scenelor din capitolul al treilea, se dezvaluie magistral complexitatea portretului moral al tiranului care pune in aplicatie un plan diabolic. Inteligent, ii atrage pe boieri spre a-i ucide. Abil, disimulat, se foloseste de momentul slujbei religioase, de vestimentatia si de coroana domneasca, de citate biblice presarate intr-un discurs mincinos, dar persuasiv. Crud, ordona soldatilor uciderea boierilor, apoi alcatuieste el insusi piramida din capete, pe care o arata cu satisfactie doamnei. Rade in timpul masacrului. Pe Motoc il da cu sange multimii revoltate si spune ca face un act de dreptate. Isi terorizeaza sotia si doreste sa isi ucida propriul fiu. Din faptele sare rezulta incadrarea in tipul tiranului.

Replicile personajului sunt memorabile, doua dintre ele figurand ca moto al capitolului I si al IV-lea. Raspunsul dat boierilor: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, […] și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră a devenit o emblema a personajului care se autodefineste prin vointa de neinfrant. Amenintarea “De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu…” reda abuziv “dorinta de razbunare” a celui decazut.Orgoliul este exprimat in prima replica rostita:  Am auzit, de bîntuirile țării și am venit s-o mîntui.” Inteligenta/ Abilitatea politica a personajului este concentrate in celebrul raspuns: “- Prosti, dar multi!”, care a trecut in limbajul comun, unde functioneaza ca un proverb.

Forta exceptionala a personajului domina relatiile cu celelalte personaje. Pentru a se razbuna, pune in aplicatie cate un plan. Cruzimea sfarsitului ales pentru fiecare personaj depinde de „gravitatea” vinii: pe boieri ii macelareste, pe Motoc il da multimii, iar doamnei ii da „un leac de frica”. Propriul sfarsit va sta sub semnul cruzimii si al razbunarii celorlalti: „Invata a muri, tu care stiai numai a omori.”

Relatia cu doamna Ruxanda este construita pe antiteza angelic-demonic. Diversitatea atitudinilor adoptate de Lapusneanul fata de doamna Ruxanda reflecta ipocrizia si disimularea lui. Se casatorise cu ea „ca sa atraga inimile norodului in care via inca pomenirea lui Rares”, Nu o respecta nici pentru originea ei nobila (descendenta a lui Stefan cel Mare), nici pentru ca ii este sotie sau mama a copiilor sai. Iar doamna ar fi voit să-l iubească, dacă ar fi aflat în el cît de puțină simțire omenească”. Gesturile, mimica si cuvintele rostite de Lapusneanul in capitolul al II-lea, in scena discutiei cu doamna Ruxanda, evidentiaza ipocrizia lui in relatia sot-sotie. Mai intai ii saruta mana, apoi se posomoraste, reactioneaza impulsive la rugamintea ei, ducandu-si mana la jungher, dar se razbuna pe boieri, pe Motoc, si nu o iarta nici pe Ruxanda pentru indrazneala de a-i fi cerut sa opreasca uciderile. Se bucura cu cruzime de spaima doamnei care lesinase la vederea piramidei de capete: “— Femeia tot femeie, zise Lăpușneanul zîmbind; în loc să se bucure, ea se sparie.”. Insistentele boierilor si amenintarea din final ca ii va ucide fiul o determina pe doamna Ruxanda sa il otraveasca. Astfel, personajul principal al nuvelei isi gaseste crudul sfarsit asa cum si el i-a torturat si ucis pe cei din jur.

In concluzie, putem afirma despre presonajul Alexandru Lapusneanul ca este un personaj exceptional in situatiei exceptionale, respecta trasaturile curentului romantic si ale prozei pasoptiste, incadrandu-se in tipul tiranului, fiind inspirat de realitate. Astfel, Negruzzi depaseste modelul clasic de personaj, adaugandui complexitate, combinand elementele fictionale cu cele reale, din “Letopisetul tarii Moldovei”, creand o personalitate duala, complexa.

6 thoughts on “Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s